Ce creștere a înregistrat economia zonei euro în trimestrul doi

Ce creștere a înregistrat economia zonei euro în trimestrul doi
Publicat: 08/09/2015, 13:22

Un ritm de creștere similar a fost înregistrat și la nivelul Uniunii Europene.

În primul trimestru, PIB-ul a avansat cu 0,5% atât în zona euro cât și în Uniunea Europeană.

Comparativ cu același trimestru al anului trecut, PIB-ul ajustat la factorii sezonieri a urcat în intervalul aprilie-iunie cu 1,5% în zona euro și cu 1,9% în UE, după creșteri de 1,2%, respectiv 1,7% în trimestrul precedent.

În trimestrul al doilea, consumul populației din zona euro a crescut cu 0,4% și a avut o contribuție de 0,2 puncte procentuale la PIB-ul regiunii. Cheltuielile guvernamentale au urcat cu 0,3%, în timp ce investițiile au scăzut cu 0,5%, după o majorare de 1,4% la începutul anului, potrivit Eurostat.

Banca Centrală Europeană a anticipat săptămâna trecută că redresarea zonei euro va continua, chiar dacă într-un ritm mai lent decât estima ințial, din cauza efectului încetinirii activităților economice în China.

Banca prognozează pentru acest an o creștere economică de 1,4% în zona euro, urmată de un avans de 1,8% în 2016. BCE a redus săptămâna trecută estimarea referitoare la inflația zonei euro din acest an la numai 0,1%, de la nivelul de 0,3% prognozat în iunie. Pentru 2016, banca se așteaptă la accelerarea inflației la 1,1%, care este totuși sub estimarea anterioară, de 1,5%. În 2017, reprezentanții BCE anticipează o inflație de 1,7%, apropiată de așteptarea inițială de 1,8%.

Președintele BCE, Mario Draghi, a dat asigurări, în conferința de presă susținută după ședința de politică monetară de săptămâna trecută, că instituția este pregătită să suplimenteze măsurile de stimulare dacă economia zonei euro va avea nevoie.

La nivelul UE, PIB-ul a crescut în trimestrul al doilea, față de primele trei luni ale acestui an, în toate statele pentru care sunt disponibile date, cu excepția Franței, unde economia a stagnat.

Cele mai mari creșteri față de primul trimestru au fost înregistrate în Letonia (+1.2%), Malta (+1,1%), Cehia, Spania și Suedia (+1%), urmate de Grecia și Polonia (+0,9%), Slovacia (+0,8%), Estonia, Croația, Lituania, Slovenia și Marea Britanie (+0,7%).

Cele mai reduse rate de creștere au fost înregistrate în Olanda, Austria și România (+0,1%).

În România, INS a anunțat vineri că Produsul Intern Brut a înregistrat în trimestrul al doilea o creștere cu 3,3% pe seria brută și cu 3,7% pe seria ajustată sezonier, față de același trimestru din anul 2014.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
"E vie? E vie?" Momentul în care jandarmii o găsesc pe Raisa moartă, în râpă....
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Ipoteză terifiantă în cazul morții Raisei, copila dispărută din Dolj și găsită fără suflare într-o...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Propaganda rusă, greu de combătut. Republica Moldova intră într-o etapă critică pentru a face faţă...
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Halep spune ADIO. A devenit imposibil. Anunțul venit marți, 28 mai
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Roxelana, sclava prizonieră care a devenit soția lui Suleiman I. Kösem Sultan, femeia cu cel...
×